Mă plictisesc în biserică

“A se plictisii” este o frază  cunoscută  cam de toată lumea, în special de tineri. Nu doar că o cunoaştem, dar majoritatea am şi experimentat-o abuziv. 

Am căutat de curiozitate în dex să văd o însemnătate şi mai clară decât cea pe care o ştiam deja și mi s-a părut foarte interesant ce am găsit.

PLICTISEÁLĂ: Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsă de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis.

Plictiseala este o stare sufletească, stiai? De aici deduc automat că este o problemă sufletească. Destul de logic, nu? Doar nu te doare o mână sau un picior când te plictiseşti. Nu se enervează stomacul tău că te plictiseşti, ci tu, fiinţa ta lăuntrică, mai clar: sufletul tău.

Interesant este că această stare sufletească nepăsătoare provine dintr-o ocupaţie pe care noi o considerăm “neatrăgătoare”. Sau din lipsă de ocupaţie, inactivitate. Mai încolo vedem că la plictiseală se poate atribuii şi fraza: “gol sufletesc”.

Este o problemă serioasă plictiseala asta. Este o problemă mare atunci când o experimentăm acasă, la muncă sau mai grav, la biserică. Mi se pare o mare jignire să afirmi că “te-ai plictisit” la biserică.

Omul care se plictiseşte o fi avand el o problemă personală, deși s-ar prea putea ca şi biserica pe care o frecventează să contribuie masiv la acest sentiment de: gol. Cum?

• Prin formalism, rutină, ritualuri.
• Cu predicatori total nepregătiţi şi lipsiţi de vlagă care vin să înveţe ceea ce nici ei nu înţeleg.
•  Programe care se bazează mai mult pe tradiţii, doctrine, mesaje legate de aceasta şi nu de Dumnezeu.
• Lipsă de responsabilitate a conducătorilor care se prezintă cu un cuvânt fără rugăciune şi post înainte.
•  Lipsă de pasiune şi trăire în cuvinte şi cântări.
• Greşeli mari din partea celor care conduc din dorinţa de a nu plictisi omul caută să facă “show-uri”, “spectacole”, “vedete”..

Sunt doar câteva din greşelile pe care păstorii, conducători, popii, diaconii, prezbiterii şi liderii le fac în bisericile noastre.

Deşi biserica este extrem de importantă pentru starea noastră spirituală, totuşi noi nu trebuie să depindem de ea în totalitate. Noi trebuie să depindem de Dumnezeu, altfel ce realizezi dacă mergi la o biserică cu una, două, sau mai multe greşeli care nu fac altceva decât să te afunde mai mult?

 Avem o foarte mare participare la “plictisirea noastră în biserică”. Este o stare care din moment ce stagnăm în ea şi nu vrem să o expulzăm, înseamnă că o acceptăm. Dacă tu accepţi ceva, cine este vinovat? Mama, tata, biserica? Nu, ci chiar TU.

Dacă îţi permiţi să te plictiseşti în biserica automat Îl desconsideri total pe Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu nu are ce să facă cu tine în halul ăsta în faţa Lui. Spune tu: Ai primii şi ai răspunde cu drag cuiva care vine în faţa ta şi:

·        butonează telefonul,

·        nu se gândeşte deloc la ce vorbeşte cu tine,

·        bolboroseşte cuvine pe care nu le gândeşte,

·        îţi cântă de bucurie cu o faţă care numai bucurie nu exprimă

·        caută atenţia angajaţilor tăi şi nu se fixează pe a capta în principal atenţia ta

Dacă în biserică, unde eşti total depărtat de orice altă activitate, afirmi că te plictiseşti, unde este un moment ideal pentru a te conecta cu Dumnezeu?

  Să nu ne înşelăm oameni buni şi să nu întărtăm la mânie pe Dumnezeu. Să înţelegem clar scopul pentru care frecventăm biserica. Să ne reanalizăm atitudinea. Să înţelegem că nu câştigăm absolut nimic dacă mergem să putrezim într-un scaun 2-3 ore.

"Mersul la biserică nu te face creştin, aşa cum statul în garaj nu te face maşină."    

Fotografii preluate de pe: ro.printerest.com
Editor text: Miss O