duminică, 8 noiembrie 2015

Întrebarea care poate dovedi ce fel de om eşti.Tu ce răspuns dai?


Abordasem serile trecute nişte subiecte mai interesante cu nişte prieteni. 
Printre multe dezbateri, spre sfârşitul vorbirii noastre, un prieten ne întreabă: 
"-Ştiţi cum vă puteţi da seama dacă un om este Creştin sau doar Religios?"
Mi-au venit tot felul de gânduri şi nu m-am gândit până atunci ce simplu este de fapt.

Mă gândeam:
*mă uit la cum trăieşte (dar nu ai cum să cunoşti desluşit trăirea lor);
*mă uit la comportamentul lor (dar nu ai cum să ştii dacă sunt falşi sau adevăraţi);
*te uiţi la îmbrăcămintea lor (lucrul ăsta sigur nu e un reper.. şi lupii pot să îşi achiziţioneze nişte piei de oi).

După ce am tot prezentat câteva variante, l-am întrebat: 
-Spune tu cum crezi că poţi afla dacă un om este creştin adevărat sau doar un religios?

El îmi răspunde foarte simplu:
- Întreabă-l:“Cine este Dumnezeu pentru tine?”
La prima scanare a întrebării nu mi s-a părut complicat în a da un răspuns rapid şi corect, dar, după ce am încercat să formulez răspunsul, am realizat că nu e chiar atât de simplu.

Dacă Dumnezeu înseamnă pentru tine doar:
  • un loc în care să fugi când eşti trist; 
  • un “tată” care este acolo sus, dar preferi să rămână acolo. N-ai vrea să îşi ia în serios statutul de tată;
  • un reper unde să îţi arunci toată agonia şi supărarea atunci când treburile nu merg aşa cum vrei;
  • ţinta unde să dai cu săgeţi atunci când eşti înţepat şi tu;
  • un sac de box unde să iţi descarci supărarea sau nervii;
  • un loc pe scaun în biserică;
  • un ajutor în vreme de nevoie;
  • “asigurare” dacă totuşi există ceva după moarte;
  • o definiţie copiată de pe internet;
  • un verset luat ca salvare;
  • un loc de muncă;
  • etc. Lista poate continua.
Dacă te bazezi pe răspunsurile de mai sus, dacă nu ai cuvinte şi nu reuşeşti să te reculegi să aduci un răspuns simplu, dar trăit, atunci dragul meu/draga mea, ai o problemă mare.

Este atât de simplu să îl recunoaştem pe Dumnezeu ca CINEVA important în viaţa noastră, dar mai mereu tindem să complicăm lucrurile. De obicei lucrurile se complică atunci când nu înţelegem cine este El şi ce trebuie să fie El în viaţa noastră.

Dumnezeu înseamnă ceva comparabil cu APA. Fară de care te
usuci şi nu poţi trăi. Dumnezeu este cel mai bun, curat şi drept lucru care ţi se poate întâmpla în viaţă şi dacă L-ai găsit cu adevărat, atunci simţi ca fără El tu nu mai ai nici un sens în lumea asta.

Este atât de important pentru tine, încât, după ce L-ai cunoscut, dacă din nou eşuezi, nu vei mai putea niciodată să alergi la viaţa ta veche, pentru că ştii că ceea ce ai fost, comparativ cu ceea ce ai devenit împreună cu Dumnezeu în tine, este un MARE nimic.

Dacă Dumnezeu înseamnă ceva pentru tine, nu îl cauţi doar pentru că ai nevoie de El sau doar pentru că aşa ai fost obişnuit. Îl cauţi pentru ca îl doreşti şi nu poţi fără EL. Îl cauţi pentru ca în tine arde puternic o dorinţă de a sta permanent în braţele Lui şi în ocrotirea Lui.

Dacă Dumnezeu înseamnă ceva pentru tine, atunci nu vei mai trăi
ca un sclav al altor oameni, nu vei mai cerşi atenţie şi iubire necondiţionată de la oameni, pentru că ştii că omul nu poate oferi niciodată aşa ceva. 
Tu ştii că acest lucru nu e cu putinţă decât la DUMNEZEU şi că aceasta este, de fapt, ceea ce cauţi şi ai nevoie cu adevărat.

În funcţie de credinţa ta ,aşa îţi vei trăi şi viaţa.
Dacă Dumnezeu nu înseamnă nimic pentru tine, atunci asta se va rasfrange şi în trăirea ta. Vei trăi căutând mereu să crezi în ceva atât de mare ca şi EL, dar nu te înşela, pentru că nu vei găsi niciodată în NIMIC, ceea ce poţi găsi în EL.Trebuie să înţelegi că ai fost creat să ai nevoie de EL şi în adâncul tău îl cauţi, chiar dacă nu realizezi mereu asta.
Aşa îţi va fi şi viaţa în funcţie de credinţa ta. Dacă vrei alte rezultate, trebuie să faci alte alegeri. Trebuie să fi atent ce accepţi, şi, mai ales, ce admiri. Fii foarte atent la ce admiri.. acesta este un reper care te caracterizează atât de mult!
În schimb, dacă Dumnezeu este important pentru tine şi are un loc de cinste în viaţa ta, crede-mă, nu te va conduce decât la o VIAŢĂ frumoasă şi cu adevărat PLINĂ. Dacă El înseamnă pentru tine TOTUL, atunci vei avea TOTUL.

Fotografii preluate de pe: ro.printerest.com
Editor text: Miss O

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu