Refuz

Cateodata imi vine sa inchid ochii si sa ma prefac ca totul este in regula si ca toata lumea este fericita. Sa trec cu privirea peste omul care isi da sufletul in strada sau peste cel care moare in biserica. Peste privirea trista din ochii tanarului care nu mai poate si peste fata disperata a tinerei care striga neputinta. Peste biserici intregi care se prabusesc si nu mai gasesc parca ratiunea. Oameni care merg la biserica in spirit de turma, se roaga si canta din inertie. Aduc jerfe pe gura, dar inima le este mai inghetata decat Antartica. Cateodata imi vine sa inchid ochii pur si simplu si sa ma prefac ca nu vad nimic din toate astea, sa imi gasesc mii de scuze ca: ‘Ce pot face eu?’ ‘Cine sunt eu sa schimb ceva?’ sau ‘Ce treaba am eu cu x si y?’

Lumea are nevoie de Dumnezeu, biserica are nevoie de Dumnezeu. Tinerii au nevoie de Dumnezeu, batranii au nevoie de Dumnezeu.

 Au nevoie de un Dumnezeu adevarat care sa le atinga sufletele si sa le aduca putere, sa faca minuni. Lumea nu are nevoie de un Dumnezeu facut dupa nevoile sale si cerintele sale. Facut si sculptat de mintile sale, ca si cand noi i-am spune Lui ce are de facut: nu prea mult, ca nu cumva sa ne scoata din zona noastra de comfort, dar nici prea putin ca sa nu simtim cumva ca pleaca de langa noi si ramanem cu neajunsuri. Adeseori Il inchidem intr-o camera si Il vizitam doar cand avem noi chef si nevoie. Oamenii doar se amagesc prin asta. Nu de asta au nevoie.

Este simplu sa vezi toate astea, sa vezi nevoia disperata pentru speranta si implinire din fiecare persoana, pentru un drum deschis, un zambet, un ajutor in a vedea lumina si fericirea adevarata. E simplu sa le vezi si sa te prefaci ca spui o simpla rugaciune si sa treci peste ca si cand ar fi suficient. Sa stai, sa iti vezi de treaba si sa astepti pe altcineva sa vina sa iti faca treaba.

E simplu sa te scuzi acum, dar ce vei zice si ce vei face cand va veni timpul sa dai socoteala de toata nepasarea ta, sa dai socoteala pentru toti oamenii pe care ai fi putut sa ii ajuti si nu ai facut-o ? Pentru chiar familia ta pentru care trebuia sa mijlocesti si sa staruiesti, pentru prietenii tai cu care ai ales sa vorbesti nimicuri si sa te faci ca nu vezi lupta din ei. Ce o sa spui atunci? Ce scuza vei mai gasi? Cum o sa te simti cand o sa realizezi ca ai fi putut face ceva pentru sufletul respectiv, dar ai refuzat si te-ai asezat confortabil. A fost mult mai simplu atunci sa taci si sa te ocupi de “problemele tale”. Sau la prima neintelegere si condradictie ai plecat si ti-ai zis: “gata am facut tot ce am putut. Eu nu mai fac nimic.“ DAR daca ar fi facut si Dumnezeu asta cu tine? Daca la prima ta abatere te-ar fi lasat? Daca la prima cadere a ta te-ar fi parasit?

                         E simplu, dar REFUZ sa fac asta!!

Refuz sa ma prefac ca totul este bine, sa ma amagesc ca eu nu pot face nimic si ca nu e treaba mea sa ajut pe cei din jur. Sa astept pe altcineva sa vina si sa faca ce eu trebuia sa fac, sa transmita ce eu trebuia sa transmit si sa arate ce eu trebuia sa arat. Refuz sa nu ma misc si sa nu ma ridic, sa nu fac ceea ce tu, Domane, imi zici sa fac. Refuz sa stau si sa rostesc multe cuvinte, rugaciuni goale, lipsite de putere si de schimbare. Refuz sa nu fac ceva pentru cei care au nevoie de cineva si refuz sa imi intorc spatele si sa plec, sa imi gasesc mii de scuze. Refuz! Desi as putea alege sa nu fac nimic, Refuz!

Fotografii preluate de pe : http://www.deviantart.com
Editor text: Miss O